Este aglomerație mare la vama Nădlac 1, pe sensul de intrare în țară. Numeroși români se întorc în țară pentru a sărbători Paștele, dar și pentru a fi alături de cei dragi în timpul crizei provocate de coronavirus. În urma unei decizii de joi a ministrului de interne, vama Nădlac 1 este rezervată exclusiv autoturismelor, urmând ca traficul greu să treacă granița prin exclusiv prin punctul de frontieră Nădlac II.
Timpii medii de așteptare pentru cei care intră în țară pe la Nădlac sunt de circa 240 de minute, o valoare care s-a păstrat aproape constantă în ultimele două săptămâni. Asta deoarece controlul durează acum mai mult: cirac 10 minute, față de 30 de secunde – un minut înainte de 18 martie.
Având în vedere timpii mari de așteptare înregistrați în anumite intervale orare, s-a stabilit ca vama Nădlac II să fie folosit în exclusivitate pentru camioane și traficul de mărfuri, iar Nădlac 1 să fie deschis doar pentru autoturisme.
Această separare a tranzitului urmărește fluidizarea traficului pentru camioane prin punctul Nădlac 2. Măsura a fost luată joi seară. Sunt deschise șase artere pe sensul de intrare în țară.
„Mi se pare o idee bună de a separa practic transportul de marfă de transportul rutier. Purtaţi negocieri cu partenerii maghiari. Cred că declaraţia trebuie simplificată şi pentru şoferii români şi trebuie scoase anumite lucruri din declaraţie, de exemplu obligaţia de a se duce pe cel mai scurt drum la locul de izolare”, a spus Ludovic Orban în timpul şedinţei de guvern de joi, după anunţul făcut de ministrul de Interne.
Ca măsură suplimentară de siguranță a fost mărit dispozitivul de ordine publică pe traseul Nădlac 1- Autostrada A1, inclusiv în localitățile Nădlac și Pecica.
Echipaje ale poliției rutiere însoțesc convoaie de maxim 10 autoturisme care sunt preluate de la frontieră și însoțite până în județele de destinație prin preluarea escortei de fiecare inspectorat județean de poliție sau jandarmerie de pe traseu.